Elixirul dragostei

                   

                                           
               Romanul epistolar, "Elixirul dragostei" de Eric-Emmanuel Schmitt, a reușit să îmi stârnească dorința de a-l citi, în primul rând, datorită titlului care promite multe, poate să meargă în orice direcție care are legătură cu iubirea, împingând cititorul către o lume ocultă, a miticului, a unei îmbinări armonioase între fantastic și real, vechi și nou.

               Dar după ce citești romanul conștientizezi că textul are la bază povestea romantică a lui Tristan și Isolda, care apare ca intertext printr-o piesă de teatru văzută de Adam și Lilly, fapt ce aduce în prim-plan ideea de licoare magică care poate uni doi oameni într-o poveste de iubire care va dura până la finalul vieții celor doi.

              Întregul roman se desfășoară ca o înșiruire de e-mailuri (varianta modernă a scrisorilor de dragoste) între doi foști iubiți a căror poveste s-a terminat din cauza infidelităților lui (Adam). Ea, Louise, nu poate trăi într-o relație în care trebuie să îl împartă cu alte femei și se mută în Montreal pentru a pune distanță între ei și pentru a începe o viață nouă (după cum îi declară ea lui Adam în primele e-mailuri).

             Romanului se concentrează în jurul întrebării : "Există un elixir al iubirii care poate aprinde flacăra pasiunii și a sentimentelor ?" El susține că da, că l-a găsit și îi dovedește ei printr-un experiment care ajunge să îl coste în final.
       
               Personajul masculin este un psihanalist, joc tehnic care ajută la întărirea verosimilității, dând acestor idei despre iubire, dragoste, pasiune și sexualitate o notă de text de specialist. Ideile sale sunt marcante pentru psihicul feminin, căci aduc curajos în lumină mentalitatea masculină ascunsă nouă, de cele mai multe ori. Iată doar câteva dintre aceste idei:

                 "Doar pielea desparte iubirea de prietenie. Și-i așa de subțire..."

                  "Timpul nu este aliatul iubirii și nu favorizează decât prietenia."
                 
                  "Femeile iubesc dragostea, bărbații fac dragoste."

                   "Gelozia nu este o manifestare a iubirii, ci o formă exacerbată a sentimentului proprietății...Numim cu ușurință dragoste aceste patologii severe precum această obsesie de a anexa doar pentru sine trupul și gândurile celuilalt, aneantizându-i libertatea."

                  "Flirtul nu este dragoste, ci dorință de dragoste."

                  "...atașamentul distruge înflăcărarea. Cu cât legătura se dezvoltă, cu atât părăsește epiderma. Ce trădare insinuoasă! ... Dragostea vine pe calea cărnii, după care o îndepărtează."
                         
                 Despre căsătorie: "Cine ar intra de bunăvoie în pușcărie? Nu sunt partizanul servituții voluntare. Jurămintele pe care și le fac logodnicii în fața primarului și a familiilor mi se par utopice, desuete, false, bune să-ți rupi dinții în ele. N-o să mă determine nimeni niciodată să jur ce nu pot respecta, pentru că stă în firea bărbătească să culeagă de ici de colo ce-i place. Îmi respect prea mult cuvântul dat pentru a-l pune gaj în astfel de naivități."ca peste câteva rânduri să declare că pentru Lilly, femeia de care era "îndrăgostit lulea" ar renunța la principii.

                 Ideile ei vin să-l contrazică parțial, dar nu pe un ton dur căci el îi vorbește fostei sale iubite despre posibilitatea păstrării unei relații de prietenie între ei ca elogiu adus iubirii lor.

                Ea joacă foarte bine rolul de prietenă, dar finalul dezvăluie ceva surprinzător, dar frumos.

                Bineînțeles că nu vi-l dezvălui căci nu vreau să vă stric plăcerea de a citi romanul. :)
     
                Vi-l recomand cu drag!