Despre oameni dragi
Sursa |
Se întâmplă uneori să ne dăm seama că,
deși există persoane care reprezintă în viața noastră doar lecții de viață,
avem și mulți oameni care se pliază perfect pe sufletul nostru.
Cei ce aleg să fie doar trecători prin viața noastră ne
dezamăgesc enorm, ne lasă sufletul greu, trist, rănit. Ne agităm punându-ne
zeci de mii de întrebări despre cum am fi putut schimba situația, despre ce am
greșit noi. Ne chinuim cu gânduri inutile căci oamenii care ne merită vor fi
mereu în viața noastră, vor alege mereu să ne fie aproape la bine și la rău.
Plus că toți avem dreptul să alegem, avem dreptul să greșim, avem dreptul la
libertate și avem dreptul la a doua șansă, dar nu la a treia, a patra, a
cincea. Omului trebuie să îi dai libertatea de a te alege să faci parte din
viața lui sau nu, să aleagă să plece definitiv sau să se întoarcă. Numai că sufletul nu
poate și nici nu trebuie să ierte la nesfârșit.
Am regăsit de curând și oameni dragi care reușesc să îmi
înțeleagă gândurile și sentimentele, să empatizeze cu mine căci, la un moment
dat în viața lor, au simțit și au gândit la fel. Bineînțeles că o femeie nu
poate fi înțeleasă cu adevărat decât de o altă femeie. Doamne, e așa de bine să
poți vorbi cu cineva care înțelege, care are aceleași mentalitate, care nu te
judecă, care nu te critică! Am regăsit prietene dragi care îmi sunt aproape de
suflet și care îmi dau putere să lupt pentru ceea ce îmi face bine.
Viața e o luptă cu noi înșine, cu
alții, cu norocul, cu alegerile, cu gândurile și sentimentele noastre.
Viața este dominată de o luptă aprigă între bărbați
și femei, o bătălie care nu poate fi câștigată de cei doi decât dacă există
iubire, respect, încredere. Dacă aceste trei elemente există, cei doi pot construi și un imperiu împreună.
Oricum
ar fi, doar asupra noastră avem putere și totul este despre alegeri. Viața
noastră este așa cum alegem noi să fie. Noi alegem să ne chinuim sau să ne
oferim dreptul la a zâmbi cu tot cu sufletul.
Nu stiu daca e numai alegere sau si concurs de imprejurari, intamplare, nesincronizare...
RăspundețiȘtergere